Se redeschide ”Micul Regat” alias ”Grădinița Groazei”?

  •  
  •  
  •  
  •  

Odată cu începerea noului an școlar, se redeschid și unitățile particulare de învățământ. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean anunță că vor face verificări și înainte, și după începerea școlii, pentru a vedea dacă se respectă normele legislative impuse.

În prag de nou an școlar, Inspectoratul Școlar Judetean anunță că va verifica dacă anumite școli și grădinițe au intrat în legalitate, dat fiind experiențele negative ale anilor anteriori.

Mai exact, conducerii Inspectoratului Școlar i s-a adus la cunoștință că fosta grădiniță ”Micul Regat” din Constanța, supranumită și ”Grădinița Groazei”, se pregătește să-și deschidă din nou porțile, în ciuda scandalului-monstru din decembrie 2013. Atunci, mai multe educatoare au fost reclamate, pe baza unor filmări, că au agresat copiii de care trebuiau să aibă grijă, fapte care au dus la deschiderea unui proces penal, aflat pe rol. Din 2014, urmare a scandalului mediatic, grădinița respectivă a fost închisă, mai ales că nu întrunea condițiile de funcționare. Potrivit unor surse neoficiale, s-ar părea că aceeași grădiniță, dar cu un alt nume, s-ar redeschide la o altă adresă.  Conducerea Inspectoratului Școlar a anunțat că va face verificări, menționând că, fiind grădiniță particulară, nu inspectoratul se ocupă de autorizarea acesteia, ci Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar.

De remarcat că 33 de unităţi de învăţământ, dintr-un total de 482, din judeţul Constanţa, vor începe anul şcolar fără autorizaţie sanitară de funcţionare, principala cauză fiind lipsa apei potabile.

Daniel ALBU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *