Acasă > Eveniment > Sechestru pe averile patronilor clubului Colectiv

Sechestru pe averile patronilor clubului Colectiv

Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv – Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu – au fost aduși astăzi la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au anunțat că a fost pus sechestru pe averea lor, în dosarul în care sunt acuzați de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.De asemenea, cei trei au fost anunțați că a fost extinsă urmărirea penală împotriva lor, fiind acum acuzați de uciderea din culpă a 60 de persoane, potrivit Agerpres.În plus, anchetatorii au dispus efectuarea unor expertize în dosar, iar cei trei își pot desemna experți parte în cadrul anchetei.Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu se află în arest preventiv din 3 noiembrie.Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la clubul Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *