Sediul Arhiepiscopiei Tomisului nu a fost supraetajat niciodată. Arhiepiscopia susține că city-managerul Felicia Ovanesian lansează informații false

Arhiepiscopia Tomisului transmite că city-managerul municipiului Constanța Felicia Ovanesian a lansat informații false.

Astfel:

1. Referindu-se la sediul Arhiepiscopiei Tomisului a afirmat că acesta ar fi fost „supraetajat în anul 2007”. În realitate, sediul Arhiepiscopiei Tomisului nu a fost supraetajat niciodată. Anexăm fotografii de epocă care demonstrează că acoperișul și podul clădirii a existat dintotdeauna acolo legal, de la construcția ei (1932) și cât timp a fost muzeu sau bibliotecă. Referitor la eventualele amenajări tehnice ale interiorului podului, autoritățile abilitate pot cerceta legalitatea acestora. Termenul „mansardă” a fost folosit imprecis în noaptea incendiului, întrucât la ultimul etaj al clădirii se află chiliile călugărilor (tot din 1932), despre care am avut informația inițială că ar fi fost afectate de incendiu. Acolo este mansarda (nu podul) evidențiată și în planurile de origine ale clădirii. Ele nu sunt afectate de incendiu, ci de apa folosită la stingerea incendiului, chestiune precizată deja.

2. Despre parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din zona Boema a afirmat că: „nu a făcut niciodată o cerere de intrare în legalitate”. Parohia a făcut în repetate rânduri această cerere (2012,2015,2016,2017,2018), ultima fiind depusă chiar anul acesta, în luna august (le anexăm spre edificare).

3. Referitor la bisericile din municipiul Constanța a afirmat că: „mare parte din ele sunt edificate fie fără autorizație, fie cu nerespectarea autorizației”. Anterior afirmase că: „3-4 biserici nu au autorizație”. Creșterea artificială și falsificată a numărului de biserici presupus ilegaliste este o manipulare a opiniei publice în sensul blamării și arătării cu degetul a Arhiepiscopiei Tomisului ca fiind o instituție ilegalistă, lucru care s-a mai întâmplat în comunism și alte regimuri dictatoriale.

Sursa: Arhiepiscopia Tomisului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *