Senatorii… ghinionişti!

  •  
  •  
  •  
  •  

Conducerea Senatului a revenit asupra deciziei luate săptămâna trecută prin care senatorii ar fi avut, în săptămâna premergătoare Paştelui, doar activităţi în circumscripţiile electorale, programând şedinţe de plen pentru zilele 29 şi 30 aprilie.

”Programul săptămânii viitoare – luni şi marţi, activitate în plen. A intervenit o modificare. Era un fel de propunere, săptămâna trecută, de a fi activitate în teritoriu, dar a apărut necesitatea întrunirii plenului. (…) S-a schimbat ordinea de zi. Am introdus aceste şedinţe de plen legate de nevoia ridicată de Comisia pentru buget care trebuie să îi audieze pe membrii Consiliului de Supraveghere Financiară. Pentru a-i audia, trebuie ca acea comisie să lucreze legal, iar Parlamentul trebuie să lucreze”, a spus vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu.

În data de 15 aprilie, conducerea Senatului aprobase ca în perioada 29 aprilie – 5 mai senatorii să aibă numai activitate în teritoriu.

“A fost o discuţie legată despre cum se va desfăşura activitatea Senatului în săptămâna dinainte de Paşte, Săptămâna Patimilor. Având în vedere cum s-a procedat şi în alţi ani, s-a considerat că senatorii îşi vor putea desfăşura activitatea în teritoriu, inclusiv în zilele de luni şi de marţi. Vorbim de săptămâna premergătoare Paştelui: 29 aprilie-5 mai”, afirmase, la acel moment, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *