sâmbătă, 19 septembrie 2020
Acasă > Administratie > Senatul a decis: Minorii între 15 şi 16 ani pot fi zilieri doar cu acordul părinţilor/reprezentanţilor legali

Senatul a decis: Minorii între 15 şi 16 ani pot fi zilieri doar cu acordul părinţilor/reprezentanţilor legali

Minorii cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani ar putea presta activităţi necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, au decis, marţi, senatorii.

Senatul a adoptat, cu amendamentele propuse de Comisia pentru muncă, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, elaborată de un grup de deputaţi PSD.

Iniţiativa reglementează timpul de desfăşurare a activităţii cu caracter ocazional de către zilierul minor care are capacitate de muncă, acesta putând să lucreze şase ore pe zi şi nu mai mult de 30 de ore pe săptămână, fiindu-i interzis să efectueze activitate pe timpul nopţii.

Prin acest proiect de act normativ se propune, de asemenea, ca “beneficiari de lucrări” să poată fi şi persoanele fizice autorizate.

Senatorii au eliminat din textul legii prevederea potrivit căreia poate angaja zilieri şi întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderilor individuale sau familiale.

De asemenea, senatorii au respins prevederea potrivit căreia zilierii puteau presta activităţi cu caracter ocazional în “activităţi ale gospodăriilor private de producere de bunuri şi servicii destinate consumului propriu”.

Ei şi-au însuşit, astfel, punctul de vedere al Comisiei pentru muncă, potrivit căruia persoanele fizice nu pot intra în categoria beneficiarilor deoarece, “în baza dreptului fundamental reprezentat de inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei persoanei, o asemenea prevedere rămâne declarativă, astfel organele de control ale statului nu au posibilitatea de a verifica şi sancţiona modul de punere în aplicare a dispoziţiilor legii”.

Senatul a dezbătut această propunere legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *