Sesiune internațională la Muzeul Militar

Azi, la ora 10.00, are loc deschiderea lucrărilor sesiunii internaționale de comunicări științifice, ediția a II-a, organizată de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” la filiala din Constanța. Acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu Asociația Culturală „Astra Dobrogeană”, cu sprijinul Comandamentului Brigăzii 9 Mecanizate „Mărășești” şi are ca Temă „Tradiția, Istoria, Armata”.

Vor fi prezentate lucrări de istorie, managementul cultural,  artă și istorie militară, metode și mijloace de restaurare și conservarea patrimoniului. Sesiunea se va desfășura pe durata a două zile. Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un recital, urmat de alocuțiunile reprezentanților autorităților locale civile și militare, precum și salutul din partea invitaților străini.

Sunt înscriși 140 de participanți din țară și din Europa. Vor fi prezentate cele două volume cu lucrările sesiunii. Sunt prevăzute vizitarea navelor militare din Portul Constanța și a unor obiective istorico-religioase dobrogene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *