Acasă > Stiri importante > Sezonul estival vine cu oferte variate pentru sejururi în țară sau străinătate

Sezonul estival vine cu oferte variate pentru sejururi în țară sau străinătate

Temperaturile ridicate şi norii de praf din oraşe îi îndeamnă pe români să se grăbească cu pași repezi spre mare. Însă turiștii nu se mai înghesuie ca în alţi ani să prindă un loc pe şezlongurile de la Mamaia, Eforie sau Costineşti. Preţurile destul de piperate reprezintă unul dintre motivele pentru care aceștia nu iau cu asalt staţiunile de pe litoral.

“ Ofertele pentru litoralul românesc sunt variate, avem mai multe hoteluri față de anul trecut care oferă pachete all-inclusive.  Prețurile pleacă de la 765 de lei pentru un sejur de 5 nopți de persoană, la hoteluri de 4 stele avem pachete care pleacă de la 905 lei. Cei care doresc doar cazare pot cumpăra pachete de la 270 de lei. În străinătate cele mai căutate locații sunt Spania,  Grecia și Turcia. În Creta, un sejur de 7 nopți la un hotel de trei stele, all incusive, costă 560 euro, în Rodos, o vacanță costă 500 de euro, iar în Corfu între 535-540 de euro. În Spania, la Costa Brava pot fi achiziționate sejururi de la 800 de euro. În Turcia, ofertele pornesc de la 500 de euro, pentru un pachet de 7 nopți la un hotel de 5 stele.” a declarat  Amelia Florea, consultant turism.

În cazul pensionarilor, o vacanţă nici nu intră în discuţie. Aceștia spun că pensiile mici nu le permit să plece în excursii în țară, la mare sau la munte. De sejururi în străinătate, nici vorbă, acestea fiind considerate un lux imposibil de atins.

În schimb, tinerii spun că adoră vacanțele departe de casă, dar preferă meleagurile românești. Există şi iubitori de meleaguri străine. Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania sunt doar câteva dintre destinaţiile preferate de tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *