Sfântul Dumitru, sărbătorit de năvodăreni

Sfântul Dumitru, considerat patronul păstorilor, este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici. Cu mic, cu mare, credincioşii au venit de dimineaţă într-un număr mare la biserică. Povestea spune să Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost ucis pentru că nu se închina la zei. În cinstea lui preoţii au ţinut sâmbătă slujbe în bisericile pline de credincioşi.

„Sfântul Dumitru este unul dintre marii sfinți ai Bisericii ortodoxe […] prin sângele său și prin sângele celorlalți sfinți a fost posibilă existența Bisericii ortodoxe. Mai mult decât atât, ei sunt mijlocitori pentru mântuirea noastră, prin rugăciunile lor la Hristos.”, a declarat preotul Andrei Salomia.

Oamenii se roagă Sfântului pentru sănătate şi linişte sufletească.

„De fiecare sărbătoare, dacă sunt liber sau duminica vin la Sfânta Liturghie, mai ales că astăzi este Sfântul Dumitru, iar credincioșii vin la biserică să se roage pentru sănătate, pentru oamenii din familia lor.”, a declarat Vasile Moruzzi, consilier local Năvodari.

În popor, se consideră că în ziua Sfântului Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să îşi arate colţii.

R Sorin Hulubei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *