Acasă > Editorial > Sfintii Aparatori ai Familiei – Sfintii Ioachim si Ana

Sfintii Aparatori ai Familiei – Sfintii Ioachim si Ana

Astazi, in toata lumea crestina se sarbatoresc Sfintii Ioachim si Ana considerati simbolul familiei. Sunt considerati un simbol al familiei pentru ca s-au iubit si respectat cu adevarat, atat de bineplacut lui Dumnezeu. Sunt simbol al familiei pentru ca s-au respectat reciproc, pentru ca s-au iubit si si-au fost credinciosi unul altuia si amandoi lui Dumnezeu,  pentru ca nu au ingaduit nici macar criticilor preotilor templului sa bage vrajba intre ei, ci au fost mai uniti ca niciodata, increzandu-se deplin in Dumnezeu. Poate ca este momentul sa luam aminte la traiectoria familiei in era globalizarii, la numarul in continua crestere al divorturilor si la mostenirea ce o lasam urmasilor nostrii si nu in ultimul rand la cat de mult ne indepartam de ceea ce ar trebui sa fim. De aceea, pentru ca este duminica, m-am gandit sa facem impreuna o scurta incursiune in scrierile  Sfintilor Parinti pentru a ne mai improspata putin sufletele de lumina lui Dumnezeu.
Conform învăţăturii biblice, şi în special cea a Sfântului Apostol Pavel, soţul şi soţia alcătuiesc un singur trup. Temeiul acestei unităţi rezidă nu numai în faptul fizic al creării Evei din coasta lui Adam, ci şi în caracterul de taină al căsătoriei, aşa cum reiese din porunca lui Dumnezeu: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” , poruncă pe care Mântuitorul Iisus Hristos, cu autoritatea Sa dumnezeiască, o întăreşte. Sfântul Apostol Pavel explică puterea acestei uniri subliniind caracterul ei de taină: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” . Mai mult decât atât, el insistă asupra numeroaselor aspecte pe care le implică vieţuirea împreună a celor doi soţi.
Sfinţii Părinţi, în tâlcuirile lor, păstrează şi dezvoltă aceeaşi învăţătură în privinţa raporturilor care trebuie să existe între soţ şi soţie, a locului şi rolului fiecăruia în familie, Biserică şi societate şi a ce trebuie să facă fiecare, şi împreună, pentru a dobândi mântuirea. Sfântul Ioan Gură de Aur vede în împărţirea responsabilităţilor între soţ şi soţie o nouă legătură a dragostei pe care Dumnezeu o voieşte în sânul familiei. „Aşa, de pildă – spune el – nici bărbatului nu i-a încredinţat totul, şi nici femeii, ci a împărţit fiecăruia din îndatoriri: uneia (femeii) i-a dat în stăpânire casa, celuilalt i-a încredinţat rolul de dinafară de casă, acela de a hrăni pe cei din casă.  Cu toate că această deosebire, din cauza „iubirii de argint” şi a lenevirii, uneori este estompată, totuşi… „şi aşa încă străluceşte pronia iconomiei lui Dumnezeu, căci noi avem mare nevoie de femeie în alte afaceri mult mai necesare, după cum avem nevoie şi de cei mai mici decât noi, în cele ce compun viaţa noastră”. Vorbind despre rolul soţului şi al soţiei în cadrul familiei, trebuie să fie arătate şi datoriile pe care le are fiecare dintre ei faţă de celălalt.
Prima datorie este iubirea, care este întotdeauna ancorată în iubirea faţă de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Tu nu iubeşti atâta pe femeie pentru că e femeie, cât o iubeşti pentru iubirea ce trebuie să o ai către Hristos. Aceasta a şi lăsat a se înţelege când zice: «ca Domnului». Aşadar, ca şi cum ai asculta pe Domnul făcând totul pentru Dânsul, tot aşa şi-n cazul de faţă fa totul ca pentru Dânsul“. Aşa după cum s-a spus, Dumnezeu i-a dat bărbatului să poarte grijă de soţia şi de copiii lui, căci spune Sfântul Ioan: „Sexul femeiesc este oarecum mai slab şi are nevoie de mult ajutor, de multă îngăduinţă. […] Toate să le faci pentru femeie, toate cele necesare să i le procuri, căci datoria te face”. Soţia are, în concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, datoria de a se îngriji de creşterea copiilor şi de administrarea casei şi a lucrurilor din ea. El spune: „Numai o singură însărcinare are femeia: să păzească pe cei născuţi (copiii), să îngrijească de veniturile tale (ale soţului), să aibă grijă de casa ta; şi de aceea ţi-a dat-o Dumnezeu, ca să te îngrijească în acestea, ca şi în toate celelalte.
Într-adevăr, este o parte din bunăvoinţa şi înţelepciunea dumnezeiască, că acela care se pricepe bine în lucrurile mari, se arată neputincios şi nepriceput în lucrurile mici, aşa încât bărbatul să aibă nevoie de femeie. De aceea nu a încredinţat pe amândouă numai unuia, ca nu cumva soarta celuilalt să fie mai înjosită şi zadarnică; n-a împărţit deopotrivă însărcinările, ca să nu se ivească între ei luptă de întâietate,împărţind fiecăruia însărcinarea sa.
Soţul trebuie să-şi apere soţia faţă de orice agresiune şi să nu dea crezare bârfelor ce privesc pe soţia sa, pentru „a nu se furişa vrajba în casă”. Soţia „să nu cenzureze cu amănunţime intrările şi ieşirile bărbatului de acasă, dar nici bărbatul să nu dea motive de vreo bănuială”. Soţul nu trebuie să stea prea mult la dispoziţia prietenilor lui neglijându-şi familia. În caz contrar, soţia este îndreptăţită să-şi certe soţul; acesta însă nu are voie să se supere, căci ea face acest lucru din iubire.
„Acuzările ei – spune Sfântul Ioan – sunt izvorâte din iubirea ei cea fierbinte, din predispoziţia ei cea înflăcărată şi din frica ce o are de tine, ca să nu te piardă. Ea se teme – şi aceasta este teama ce trebuie să o aibă – ca nu cumva, cineva, să-i fi răpit favoarea ei ce o avea la tine, ca nu cumva să o fi păgubit de capitalul bunurilor ei, ca nu cumva să-i fi furat bărbatul – capul ei – să nu-i fi săpat viaţa ei conjugală“.
„Spune-mi, te rog, cu ce ochi te mai poţi uita acasă la femeia ta când o vezi batjocorită? Cum nu roşeşti, gândindu-te la tovarăşa ta de viaţă, când vezi că e făcută de ocară” . „Spune-mi – continuă Sfântul Ioan – din ce pricină se întind curse căsniciilor?
Sfântul Apostol Pavel, însă, continuă: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (v. 25). Sfântul Ioan atrage atenţia: „Ai auzit mai sus măsura supunerii? Ei bine, ascultă acum şi măsura iubirii. Voieşti ca femeia să te asculte, după cum Biserica ascultă de Hristos? Îngrijeşte-te şi tu de dânsa, după cum şi Hristos S-a îngrijit de Biserică. Chiar de ar trebui să-ţi dai sufletul pentru dânsa, chiar de ai pătimi mii de rele, sau, în fine, de ai suferi orice, tu nu te da în lături, căci de ai pătimi orice, totuşi nimic nu ai făcut în raport cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică“.
Aceleasi principii stau la baza societatii si din punct de vedere socio-psihologic si moral valoric, numai ca ne sunt prezentate intr-un alt fel de limbaj. Cam asa ar trebui sa traim, asa cum ne-o cere Dumnezeu. Cat de aproape sau cat de departe suntem de un astfel de mod de  convietuire? Sa lasam sa ne raspunda statisticile sociologice? In ceea ce ne priveste pe fiecare, numai noi stim cum alegem sa ne raportam si unde anume ne aflam fata de aceste valori.
Si poate ca in zile ca aceasta de azi, cand sunt celebrati Sfintii Parinti Ioachim si Ana si este preamarita familia, am putea sa ne ingaduim un ragaz in care sa ne gandim ca sta in puterea noastra – de cele mai multe ori – sa avem parte  de o  familie fericita si binecuvantata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *