Acasă > Sport > Simona Halep, “lovitura zilei” la Stuttgart

Simona Halep, “lovitura zilei” la Stuttgart

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart.

Românca a învins-o ieri pe Barbora Strycova din Cehia, în două seturi, scor 6-2, 6-3.

WTA a publicat pe contul de Youtube o lovitură a Simonei din acest meci, pe care a descris-o drept ”lovitura zilei”.

Este vorba despre o minge câștigată de reprezentanta României, în setul secund, când scorul era 6-2, 2-2.

După un punct lung, Simona s-a impus cu cea mai frumoasă lovitură a zilei.

Halep și-a asigurat 100 de puncte WTA și de săptămâna viitoare va urca un loc, până pe 4 în clasamentul WTA, beneficiind de înfrângerea suferită de Garbine Muguruza.

Jucătoarea spaniolă de tenis a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, fiind învinsă în trei seturi, 2-6, 7-6 (7/1), 6-1, de estonianca Anett Kontaveit, venită din calificări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *