miercuri, octombrie 23, 2019
Acasă > Externe > SIRIA: Atentat terorist soldat cu cel puțin 46 de morți

SIRIA: Atentat terorist soldat cu cel puțin 46 de morți

Cel puțin 46 de persoane au fost ucise duminică, într-un dublu atentat cu mașină-capcană comis în orașul Homs, din centrul Siriei, țară răvășită de războiul ce durează de aproape cinci ani, potrivit unui nou bilanț indicat de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de AFP.

Majoritatea celor uciși par să fie civili, a adăugat aceeași sursă, precizând că bilanțul ar putea crește în continuare ca urmare a numărului mare de persoane rănite.

Guvernatorul provinciei Homs, Talal Barazi, a indicat la rândul său un bilanț provizoriu de 17 morți și 29 de răniți.

Orașul Homs este în mare parte controlat de regimul de la Damasc și este în mod frecvent teatrul unor atentate cu bombă.

Luna trecută, un dublu atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic s-a soldat cu peste 20 de morți.

Sursa: dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *