Soare puternic în toată țara. ANM a emis un Cod galben de disconfort termic accentuat

  •  
  •  
  •  
  •  

Vremea este călduroasă, astăzi, în județul Constanța.

Cerul este senin, iar vântul suflă slab până la moderat.

Temperaturile maxime vor fi între 26 și 32  grade C.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de căldură și disconfort termic accentuat valabil astăzi și mâine.

Potrivit ANM,  valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuat în vestul și local în sudul și centrul țării. În aceste zone, indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor.
Astăzi temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate – spre 37-38 de grade – în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei.
Mâine, valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat și vestul Olteniei. Vor fi însă și intervale cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Și noaptea, temperaturile minime se vor situa, local, peste 20 de grade.

Meteorologii mai spun că în cursul zilei de miercuri disconfortul termic se va menține ridicat în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilității atmosferice.

În jumătatea nordică a țării și în zonele de deal și de munte, mai ales după-amiaza și seara, vor fi averse, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie. Pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate.

Joi, vremea va fi instabilă în toată țara, iar temperaturile vor scădea față de ziua precedentă, astfel că maximele vor atinge 33 de grade Celsius doar în sudul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *