Acasă > Eveniment > Șofer turc, prins cu zeci de kg de tutun. Marfa, adusă în România pentru comercializare

Șofer turc, prins cu zeci de kg de tutun. Marfa, adusă în România pentru comercializare

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un cetățean turc care transporta, într-un autocar, 50  kg tutun vrac, fără documente de provenienţă.

În data de 01.12.2019, în jurul orei 02.00,  la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocar înmatriculat în Turcia, cetățeanul turc U.N., în vârstă de 55 de ani.

Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul destinat bagajelor,  au fost descoperite 4 cutii de carton care conțineau cantitatea totală de  50 kilograme de tutun vrac tocat.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că a achiziționat tutunul din Istanbul și îl transporta în București pentru comercializare.

Poliţiştii de frontieră au ridicat întreaga cantitate de tutun în vederea confiscării, întocmind cetățeanului turc lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializare produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, lit. H din Legea 227/ 2015.

Sursa: Politia de Frontiera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *