Spiridușii lui Moș Crăciun!

  •  
  •  
  •  
  •  

Spiridușii lui Moș Crăciun au ajuns astăzi la Năvodari. Surorile Amalia și Diana Buzgaru au primit vizita lor. Reprezentanții Crucii Roșii împreună cu directoarea școlii George Enescu din Năvodari le-au copleșit pe fete cu cadouri.

Legenda spune că Moș Crăciun ajunge la toți copiii cuminți și îi răsplătește cu cadouri. Surorile Amalia și Diana așteptau cu entuziasm vizita lui Moș Crăciun. Micuțele își doreau să primească jucării , haine și dulciuri. Dorința li s-a implinit ! Ca si anul trecut, reprezentanții Crucii Roșii au fost spiridușii Moșului.

„Am cunoscut această familie, în cadrul unei campanii pe care am făcut-o împreună cu Litoral TV, în urmă cu doi ani de zile, când am instituit practic o tradiție pentru aceste fetițe. Astfel, în ultimii doi ani, fie că a fost Paște, fie că a fost Crăciun, am venit pe post de iepurași sau de spiriduși, ca să susținem aceste fetițe, care, din păcate, nu mai au părinți și sunt crescute de doi bătrâni.”Sincron- Carmen Lungu, direct Crucii Roșii

Fetele au fost încântate de cadouri, în special de jucării.

„De Moș Crăciun îmi doream jucării. Moșul mi-a ascultat cererea și mi-a adus o mulțime de jucării. Iar cel mai mult îmi place văcuța din pluș”, ne-a spus Amalia Buzgaru.

„Eu i-am scris lui Moș Crăciun și i-am cerut să îmi aducă cărți, pentru că îmi doresc să citesc cât mai mult. Îmi plac și jucăriile care mi-au fost dăruite, iar cel mai mult îmi place iepurașul”, ne-a zis Diana Buzgaru.

Înduioșată de povestea surorilor care se află în întreținerea bunicilor, directoarea școlii George Enescu din Năvodari a vrut să le cunoască pe Amalia și Diana. Aceasta nu a venit cu mâna goală ci cu foarte multe cadouri pentru fete.

„Este pentru prima dată când vin aici. Mi se par două fetițe extraordinar de drăguțe, de cuminți și, cum eu iubesc totți copiii, mi-s dragi. Cred că le voi vizita și personal, pentru că acum știu drumul”, ne-a spus profesor Iulia Sandu, directorul Școlii George Enescu, Năvodari.

Și pentru că surprizele s-au ținut lanț fetele au primit și o invitație la o petrecere aniversară din partea voluntarei Crucea Roșie, Denisa Lucan .

„Deși la aniversarea mea au participat până acum doar membrii familiei și prieteni, doresc ca în acest an să le invit și pe cele două fete cărora le-am adus azi cadouri de Moș Crăciun”, ne-a spus Denisa Lucan, voluntar Crucea Roșie.

Sufletul acestei acțiuni a fost ca Carmen Lungu, președintele Crucii Roșii filala Constanța.

Redactor: Camer Niță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *