vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Social > Spitalul Slobozia dă în judecată angajații

Spitalul Slobozia dă în judecată angajații

Conducerea Spitalul Județean de Urgență Slobozia a hotărât să dea în judecată o parte dintre angajați. Astfel, peste 200 de cadre medicale vor fi chemate în instanță pentru a returna suma de 260 mii lei, reprezentând sporuri salariale acordate ilegal. Banii ar fi trebuit returnați cu 3 ani în urmă, printr-o decizie a Camerei de Conturi Ialomița, însă măsura nu a fost aplicată.

În anul 2011, Camera de Conturi Ialomița a întreprins un control la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Atunci, s-a constat faptul că 200 de medici, asistente și membri ai Comitetului Director din cadrul unității medicale au beneficiat de plata unor sporuri salariale acordate nelegal, în perioada 2009-2010. Instituția solicita Spitalului de Urgență Slobozia recuperarea întregului prejudiciu, în valoare de 260 mii lei. Documentul a fost contestat la Curtea de Apel București, însă acțiunea în instanță nu a fost favorabilă angajaților plătiți ilegal. Astfel toți cei care au beneficiat de acest spor au fost nevoiți să returneze banii. În mod normal, beneficiarii stimulentelor financiare nelegale ar fi trebuit să primească sporurile în cuantum de 15% din salariul de bază, însă ei au fost remunerați cu 25%. Mai mult, au fost semnalate și situații în care aceiași angajați au primit sporuri salariale de două sau chiar de trei ori simultan.

„S-a constatat efectuarea de plăți nelegale rezultate din acordarea unor sporuri, (…) o dată în temeiul Regulamentului de sporuri 715/2005 și încă o dată în baza Legii nr. 305/2008, în condițiile în care nu este vorba despre acte normative care reglementează sporuri diferite”, au declarat reprezentanții Corpului de Control.

Pentru recuperarea sumei, oficialii spitalului au demarat o nouă acțiune în instanță, dându-i astfel în judecată pe cei 200 de angajați.

Redactor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *