duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Eveniment > Sponte: Hotărârea primarului Matei de a mă declara cetăţean de onoare o apreciez ca fiind una corectă

Sponte: Hotărârea primarului Matei de a mă declara cetăţean de onoare o apreciez ca fiind una corectă

Dedicat administraţiei publice, pedelistul Stere Sponte va deveni cetăţean de onoare al oraşului Năvodari. Iniţiativa aparţine primarului pesedist Nicolae Matei, iar consilierul local este mândrul de faptul că eforturile sale de până acum sunt apreciate la justa lor valoare. Hotărârea primarului Matei de a mă declara cetăţean de onoare o apreciez ca fiind una corectă. Au fost stabilite anumite criterii de acordare a titlului de cetăţean de onoare, iar pentru consilierii locali cerinţa era să aibă 4 mandate ori eu deja am ajuns la cel de-al cincilea, la care se adaugă şi cei 4 ani în care am fost viceprimar al Năvodariului, dar şi cei 15 ani de activitatea în cadrul primăriei ca şef al Serviciului de Urbanis. Activez în administraţia locală din 1975. Deocamdată sunt primul consilier local din Năvodari care urmează să fie declarat cetăţean de onoare. Poate peste vreo 10 ani o să mai fie şi alţi consilieri care vor primi această distincţie, a declarat, pentru Replica, Stere Sponte.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *