Stare de urgență la Istanbul

  •  
  •  
  •  
  •  

Tensiunile în Turcia rămân la cote ridicate, după tentativa de lovitură de stat care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autoritățile au decretat din nou starea de urgență la Istanbul. Forțe speciale și militari au fost trimiși pe străzi și au primit instrucțiuni să doboare orice aeronavă care zboară fără autorizație, transmite Russia Today, care citează agenția turcă Anadolu.

Pe străzile din Istanbul au fost desfășurați 1.800 de agenți ai forțelor speciale de poliție, iar vehicule ale armatei au fost trimise în locurile-cheie din metropolă. Presa turcă a relatat că mai multe elicoptere neidentificate au fost văzute deasupra orașului, la două zile după ce o facțiune a armatei a încercat să răstoarne guvernul de la Ankara. În aceste condiții, şeful Poliţiei a primit instrucţiuni să doboare orice elicopter care se ridică de la sol fără autorizaţie. De astfel, sunt informații potrivit cărora, președintele Erdogan a plecat cu avionul său din Istanbul și se îndreaptă către Ankara.

 În urma puciului eșuat, peste 290 de persoane au murit, iar alte peste 1.400 au fost rănite în confruntările care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Ankara și Istanbul.
Mai devreme, un oficial turc a afirmat că avionul în care se afla președintele Recep Tayyip Erdogan, în timpul orelor care au culminat tentativei de lovitură de stat, a fost vizat de două avioane de luptă F-16.
Oficialii turci, în frunte cu președintele Erdogan, au afirmat că puciul a fost pus la cale de „organizaţia teroristă” a predicatorului musulman Fethullah Gulen, care se află în exil, în Statele Unite.  Gulen respinge aceste acuzaţii şi sugerează că susţinători ai preşedintelui sau membri ai opoziţiei s-ar putea afla în spatele puciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *