marți, 11 august 2020
Acasă > Eveniment > Statuia pescarului cu năvod din Năvodari este mutată în centrul oraşului

Statuia pescarului cu năvod din Năvodari este mutată în centrul oraşului

Iniţiativa îi aparţine primarului oraşului, Nicolae Matei, care consideră că prin acest demers va creşte atractivitatea zonei centrale

La începutul acestui an, la iniţiativa primarului oraşului Năvodari Nicolae Matei, Consiliul Local a aprobat lista de investiţii pentru anul în curs, în care au fost trecute mai multe investiţii ce ţin de dezvoltarea şi modernizarea localităţii. Printre acestea, aleşii locali au aprobat şi proiectele primarului privind amenajarea peisagistica, proiecte ce vin să aducă mai multă atractivitate pentru zona centrală. Este vorba despre proiectul statuii Voievodului Mihai Viteazu, inaugurată la sfârşitul lunii trecute, amenajarea capetelor de pod de la intrarea în oraş şi amplasarea unei statui care să fie specifică oraşului, pescarul cu năvod.
Din cauză că locaţia aleasă pentru amplasarea statuii pescarului nu a fost una centrală, primarul Matei a decis schimbarea locului cu zona de centru, respectiv în apropierea Centrului Cultural. Potrivit edilului, odată cu schimbarea locaţiei acestei statui se vor face şi unele modificări, lucrările fiind deja începute. „Fântâna se va realiza din piatră de alep, iar în centru va fi montat grupul statuar pescar cu năvod. De asemenea, peştii vor fi prezenţi ornamental pentru a susţine efectul creat de curgerea apei”, explică primarul Nicolae Matei care este sigur că prin mutarea acestei statui în centrul oraşului „va creşte gradul esteticii urbane, această statuie urmând să înfrumuseţeze zona centrală a oraşului, cea mai vizitată”.
Din datele tehnice ale acestui proiect desprindem că ansamblul arhitectural „Pescar cu navod” este realizat din carbon – fibre de carbon –  şi are forma unei bărci aflate pe valuri. Barca are o lungime de 7 m, iar înălțimea pescarului este de 3 m. De asemenea, valurile au înălţimea de 1,20 m şi vor fi dispuse de jur-împrejurul bărcii, barca pescarului aflându-se în mijlocul valurilor, pe locul cel mai înalt şi pe diagonala amplasamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *