joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Sport > Steaua are şanse de 50 la sută să nu fie exclusă din cupele europene

Steaua are şanse de 50 la sută să nu fie exclusă din cupele europene

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că Steaua are şanse de 50 la sută să nu fie exclusă din competiţiile europene de către Comisia de disciplină a UEFA, în urma analizării cazului “Valiza”.

“Nu am primit nimic de la UEFA. Din câte ştiu şi eu de la Steaua, au angajat un avocat, pe Gianpaolo Monteneri, care să le facă dosarul de apărare. Au luat o decizie bună în acest sens, pentru că Monteneri are exeprienţă în acest sens, în faţa instanţelor internaţionale. Sper să aibă câştig de cauză. În opinia mea există o balanţă de 50-50 la sută. Cam aşa apreciez eu la ora actuală, fără să dau prea multă încredere. Nu am nicio influenţă acolo şi nu contează nici prietenia mea cu Platini. Nu are nicio legătură cu acest caz”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

UEFA a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a deschis o procedură disciplinară împotriva FC Steaua, iar cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a forului în data de 21 iunie, federaţia europeană luând în discuţie situaţia campioanei României după decizia ÎCCJ în dosarul “Valiza”.

Cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA în data de 21 iunie, la Nyon, iar un verdict va fi dat în săptămâna care începe la 24 iunie.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, în 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals. Fiind vorba de un caz de corupţie în fotbal, UEFA ar putea dicta sancţiuni împotriva echipei Steaua, ce ar putea duce la interzicerea participării în Liga Campionilor. Totodată, dosarul “Valiza” va fi reanalizat şi de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *