Studenți israelieni ai Universității “Ovidius”, arestați pentru sechestru

arestat-arestatiO tranzacție auto între un ploieștean și patru studenți israelieni, toți aflați în Constanța, s-a lăsat cu amenințări, răpire cu mașina și intimidări. Acum, cei patru străini care probabil au încercat să aplice metode tradiționale sunt în beciul poliției constănțene, fiind prinși într-un timp foarte scurt.

Prin intermediul unui anunț postat pe internet, Nassar Ali,Nassar Mohammad, Nassar Mustafa și Yassin Tareq, toți cetățeni israelieni, studenți la Universitatea “Ovidius” s-au întâlnit cu un tânăr de 23 de ani din Ploiești, pentru a face un schimb de mașini.

Cei patru au pus la bătaie un autoturism Alfa Romeo, iar ploieșteanul, un Audi Break, înmatriculat în Bulgaria, schimbul având loc pe raza municipiului Constanța.

La numai o zi după ce a avut loc schimbul, mașina luată de israelieni s-a defectat, fiind vorba de motor. Supărați că au fost trași în țeapă, au plecat și l-au căutat pe ploieștean.

După ce l-au depistat, l-au forțat să se urce la ei în mașină și l-au „plimbat“ timp de câteva ore prin oraș, pentru a-l convinge să le dea o sumă de bani drept despăgubire, în argumentare folosind și forța.

În plus, l-au amenințat și cu un câine din rasa Cane Corso pe care l-au asmuțit asupra lui. Victima a fost dusă pe malul unui lac fiind amenințat că va fi aruncat în apă.

În cele din urmă, victima a fost lăsată să plece după ce le-a promis că face rost de bani să le dea. Numai că s-a oprit la prima secție de poliție unde a depus o plângere pentru lipsire de libertate.

În scurt timp, cei patru suspecți au fost identificați la un restaurant din stațiunea Mamaia. După ce au plecat de acolo, polițiștii de la Investigații Criminale susținuți de luptătorii din SAS au intervenit și i-au reținut.

În cursul nopții trecute au fost prezentați Judecătoriei Constanța, care a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor.

Sursa: observator.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *