luni, 10 august 2020
Acasă > Administratie > Subvenţie…, doar până în decembrie!

Subvenţie…, doar până în decembrie!

Primarul Constanţei ameninţă cu diminuarea subvenţiei la căldură în cazul în care acţiunile din port nu vor reveni la Consiliul Local. Legea trebuie refăcută în termen de 45 de zile. Curtea Constituțională a decis că acțiunilor către autoritățile locale este neconstituțională.

Radu Mazăre a anunţat că Primăria Constanța va acorda o subvenţie suplimentară de 10% la căldură doar până la finalul anului. Este vorba de lunile noiembrie şi decembrie, iar banii vin din dividentele încasate de pe urma acţiunilor pe care municipalitatea le deţine în port.

“Vor primi subvenții și cei care erau singuri și aveau venit până în 1800 lei. De acum încolo vor primi o subvenție de 10%  și cei care sunt singuri și au un venit până în 2100 lei. Pe familii, pentru cei care au un venit de până în 1800 lei pe membru de familie, trebuie să facă solicitare și factura le va scădea cu 10% în primele două luni de iarnă”, a afirmat Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa.

Edilul condiţionează acordarea subvenţiei de păstrarea acestor acţiuni la municipalitate şi de ce nu, chiar de obţinerea a încă 13% . Aşadar, facturile constănţenilor  depind de rezultatele viitoarelor alegeri prezidenţiale.

“Știți că PNL și PDL au atacat la Curtea Constituțională și au obținut anularea legii prin care Consiliul Local avea 20% din Port, bani din care acordam subvenții. Am cuvântul de onoare al lui Ponta că, dacă va ieși Președinte, vom avea din nou acțiuni în Port”, a mai spus Radu Mazăre.

Parlamentul are la dipoziție 45 de zile să modifice legea pentru ca acţiunile să rămână în continuare la municipalitate.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *