Acasă > Eveniment > Sudul litoralului se pregăteşte pentru îngheţ

Sudul litoralului se pregăteşte pentru îngheţ

Câteva sute de tone de material antiderapant au fost împrăştiate pe arterele Mangaliei şi în staţiunile din sudul litoralului. Până la ora actuală, la nivelul municipiului nu au fost semnalate probleme grave privind circulaţia pe drumurile publice. Singura nemulţumire a coordonatorilor Comandamentului pentru situaţii de urgenţă instituţit la nivelul primăriei o constituie modul în care s-a făcut deszăpezirea trotuarelor.Potrivit directorului adjunct al Poliţiei Locale, Dan Vucea, s-a acţionat cu toate utilajele firmei care se ocupă cu deszăpezirea, încă de la primele ore ale dimineţii, iar situaţia drumurilor era sub control.Dan Vucea afirmă că singura problemă semnalată de cetăţeni, dar care va fi rezolvată în scurt timp prin achiziţionarea unor echipamente speciale este cea a decongestionării trotuarelor, încă aflate sub zăpadă sau gheaţă.În cursul acestei nopţi, mai spun autorităţile locale, se va acţiona pentru prevenirea fenomenului de îngheţ, preconizat că va începe în câteva ore.Cetăţenii care întâmpină probleme cu circulaţia rutieră sau pietonală, pot sesiza Dispeceratul Poliţiei Locale, la numărul de telefon: 0756.201.404.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *