Monday, 24 September 2018
Acasă > Editorial > Sunt nedumerit, deci întreb: cum adică, mai bun de Crăciun?

Sunt nedumerit, deci întreb: cum adică, mai bun de Crăciun?

Să fim mai buni, fiindcă e Crăciun. Adică? Cum să practic eu, creștinul Coman, bunătatea obligatorie a Crăciunului? De Crăciun, musai?

De exemplu, dacă niște oameni au murit și mie mi se pare că un sistem alimentat cu minciuni, cu indisciplină, cu ipocrizie, le-a facilitat moartea, cum ar trebui să mă manifest ca un om bun? Să tac? Să nu mai scriu nimic? Să o las baltă și să pun degetele pe tastatură după Sfântul Ion? Așa sunt mai bun? Dacă mă încăpățânez să trag de toate colțurile prelatei care acoperă potențiale adevăruri urât mirositoare din instituția numită ISU Dobrogea, care au transformat un copil fericit într-un copil orfan, sunt un om hain, fără suflet, fără Dumnezeu?

Ce înseamnă să dăruiești, de fapt? Să duci o sacoșă mare, un sac, doi, trei, cu jucării, cu dulciuri, cu hăinuțe, unor copii dezavantajați de locul și timpul în care s-au născut? Am făcut asta și m-am simțit nu mulțumit, ci impresionat de mirarea acelor copii că li se poate da o clipă de altceva. Impresionat de nedumerirea lor că se poate trăi și altfel, de durerea pe care numai ochii unui copil o pot exprima, un copil care știe că da, doar câteva clipe vor fi fericite, restul vor fi la fel, în același noroi social.

N-ar trebui să ne simțim ipocriți? Știm foarte bine că dulciurile vor dura o zi sau poate o săptămână, dacă vor fi mâncate cu zgârcenie, ca să dureze mai mult, să nu se înnegrească poleiala atât de repede, să nu le acopere noroiul vieții lor prea devreme. Să mănânce mai rar, ca să viseze mai mult. Și, întreb, din nou, nu suntem ipocriți? N-ar trebui să ne simțim așa?

Cât de creștin e cel care știe că unii fură, că alții mint, și tace vinovat sute de zile pe an, iar de Paște și Crăciun încearcă să-și spele vinovăția cu daruri. Pe care el ȘI LE PERMITE!

Ce trebuie să fie Crăciunul: un moment al ipocriziei generale sau unul al introspecției? Ce facem noi în cele 363 de zile pe an? Avem demnitatea de a ne ridica capul și, cu siguranța că ne putem pierde locurile de muncă, statutul social confortabil, să spunem ce e greșit?

Mi-e teamă că ne mințim. O minciună confortabilă pentru noi. Am fost mai buni, putem dormi liniștiți.

Valentin Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.