Superkombat la Constanța

  •  
  •  
  •  
  •  

Strategia de promovare a litoralului românesc, prin atragerea și susținerea de evenimente cu vizibilitate internațională, continuă la Constanța. După îndelungi tatonări și negocieri, Gala Superkombat ajunge la Constanța. Litoralul românesc va fi vizibil prin intermediul galei ce va fi difuzată în 83 de țări de pe patru continente. Se estimează că evenimentul va aduce aproximativ zece mii de turiști care ar urma să impulsioneze comerțul și activitatea turistică în perioada premergătoare lunilor de vară. Gala Superkombat din 24 mai va fi dedicată sectorului de bussiness și vedete și se va axa pe aducerea unor posibili investitori în zonă.

“”Prima gală va fi în Mamaia, pe 24 mai, a doua gală tot în Mamaia în 21 iunie, iar în 2 august va fi a treia gală în stațiunea Venus. Promovăm orice eveniment care va aduce o imagine mai bună pentru litoralul românesc și mai mulți turiști. Un asemenea eveniment va atrage foarte mult interes prin expunerea internațională fantastică a litoralului românesc”, a afirmat Corina Martin, președinte Asociația Dobrogea-Litoral, cu prilejul conferinței de presă organizată pentru promovarea acestui eveniment.

“Evoluția circuitului Superkombat are un feed-back extraordinar pe cinci continente. Asemenea eveniment atrage oricând atenția. Am ales o locație VIP, fostul Bingo Europa, pentru data de 24 mai, iar în jurul ringului vor fi 500 de oameni cu potențial economic extraordinar. Evenimentul din 24 mai va fi urmărit pe cinci continente, ceea ce constituie o promovare extraordinară pentru stațiunea Mamaia”, a spus Eduard Irimia, promoter și organizatorul galelor.

Printre luptătorii care ar  urma să participe la gală se numără Sebastian Ciobanu și Flavius Boiciuc. Un eveniment asemănător ar urma să fie organizat și în sudul litoralului, undeva lângă herghelia din Mangalia.

“Este prima asociere cu un astfel de concept pe partea de herghelie. Vom avea o gală, o paradă, show-uri, în care va fi promovată și istoria hergheliei noastre. Avem locații unice pentru România, care vor schimba percepția străinilor în ce ne privește”, a declarat Alexandru Nănescu, manager Herghelia Mangalia.

Trei astfel de gale ar urma să aibă loc pe litoralul românesc. Două în Mamaia pe 24 mai și 21 iunie, iar cel de-al treilea pe 2 august în Stațiunea Venus.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *