Acasă > prefectura (Page 2)

Sistem nou de apostilare la Prefectura Constanţa

Instituția Prefectului Județul Constanța organizează vineri, 13 decembrie, începând cu ora 10.00, în Sala ,,Remus Opreanu”, o conferință de presă dedicată promovării proiectului ,,Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către intituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative”. Acțiunea are ca scop aducerea în atenția publicului interesat noul sistem de

Citește toată știrea

PD-L-iştii constănţeni protestează

Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal organizează mâine, de la ora 13.00, un protest în faţa Prefecturii Constanţa. Manifestaţia are ca scop evidenţierea problemelor bugetului pentru anul 2014, un bine făcut baronilor locali, dar un rău făcut României şi românilor. PDL Constanţa doreşte să îi reamintească preşedintelui Băsescu, că în

Citește toată știrea

Reintegrarea Dobrogei la Statul Român marcată de Prefectură

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa organizează joi, 14 noiembrie, o serie de manifestări dedicate celebrării a 135 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român, eveniment care a constituit  primul pas către Marea Unire. Activităţile pentru marcarea acestei zile semnificative pentru istoria şi locuitorii acestei regiuni se vor derula după următorul

Citește toată știrea