Acasă > Radu Babus

Babuş şi Dobre în sprijinul celor ce riscă să fie evacuaţi din locuinţe

De luna trecută, la Senat, se află o propunere legislativă privind moratoriul pentru amânarea executării silite a cetăţenilor persoane fizice din imobile cu destinaţia de locuinţă este la Senat, iar Camera Deputaţilor va fi cameră decizională. Proiectul de lege este iniţiat de deputatul PSD Bogdan Diaconu, iar printre susţinători se

Citește toată știrea

Susţinători din umbră ai unor parlamentari

Noul Legislativ al României format dintr-un număr record de parlamentari (588) are în componenţa sa familii complete, rubedenii, prieteni ori pe fiii şi ficele unor amici de-o viaţă ai liderilor politici judeţeni. Inevitabil, judeţul Constanţa nu putea face rabat de la ,,regulă”. Per total, din Circumscripţia Electorală nr. 14 Constanţa vor

Citește toată știrea