Acasă > statiune

,,Interogatoriul” Manuelei Mitrea pentru ministrul Turismului

De-a lungul timpului, deputatul PSD Manuela Mitrea a fost interesată de situaţia litoralului românesc. Cu o lună înaintea deschiderii sezonului estival 2013 interesul acesteia a revenit concretizându-se într-o interpelare a ministrului Turismului, Maria Grapini. Parlamentarul atrage atenţia asupra faptului că ,,o parte din staţiunile de pe litoral nu sunt pregătite

Citește toată știrea

Grapini, nemulţumită de aspectul staţiunilor din sudul litoralului

Ministrul Turismului, Maria Grapini, a inspectat ieri, alături de primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, lucrările de pregătire a sezonului estival, derulate în staţiunile din sudul litoralului. Demnitarul a avut şi o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei locale şi operatori din turism. În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme de interes pentru

Citește toată știrea

Primarul Radu în ,,control” prin staţiuni

Şeful administraţiei publice din Mangalia, Cristian Radu, împreună cu reprezentanţi ai municipalităţii s-au deplasat astăzi, la primele ore ale diminieţii în staţiunile din sudul litoralului. Sunt vizate în special staţiunile Venus şi Saturn unde edilul şef vrea să verifice stadiul lucrărilor de reamenajare şi igienizare, în vederea pregătirii sezonului estival.  

Citește toată știrea