marți, septembrie 24, 2019
Acasă > Sport > Tenis: Simona Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA

Tenis: Simona Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat un loc față de săptămâna trecută și se află pe poziția 9, cea mai bună clasare din cariera sa, în ierarhia jucătoarelor profesioniste din lume (WTA), dată publicității luni.

Totodată, este cea mai bună poziție în clasamentul WTA pentru o jucătoare din țara noastră, după Irina Spîrlea, care a ajuns pe locul 7 în lume, și actualul său manager, Virginia Ruzici, care a fost numărul 8 WTA. Ascensiunea româncei de 22 de ani poate continua în perioada următoare, având în vedere că se află la doar 100 de puncte de sârboaica Jankovic, aflată pe locul 7.

Dacă Halep, care a câștigat duminică turneul de la Doha, al șaptelea titlu WTA din carieră, continuă să urce în clasament, Sorana Cîrstea a mai coborât o poziție și se află acum pe 27. Monica Niculescu a urcat un loc și este pe 53, Alexandra Cadanțu staționează pe 60 etc.

În vârful clasamentului Serena Williams continuă să aibă un avans considerabil, fiind urmată de chinezoaica Na Li și de poloneza Agnieszka Radwanska, care au urcat fiecare câte un loc, după ce Victoria Azarenka a coborât pe locul 4.

La dublu, Monica Niculescu a ajuns pe locul 43, iar chinezoaica Shuai Peng este noul lider.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Serena Williams (SUA) 12.380 puncte

2 (3). Na Li (China) 6.690

3 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.705

4 (2). Victoria Azarenka (Belarus) 5.681

5 (5). Maria Șarapova (Rusia) 5.206

6 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.710

7 (8). Jelena Jankovic (Serbia) 4.535

8 (9). Angelique Kerber (Germania) 4.490

9 (10). Simona Halep 4.435

10 (7). Sara Errani (Italia) 4.390

……………………………………………

27 (26). Sorana Cîrstea 1.940

53 (54). Monica Niculescu 1.115

60 (60). Alexandra Cadanțu 960

142 (140). Alexandra Dulgheru 446

145 (144). Irina Begu 438

204 (205). Cristina Dinu 294

207 (208). Andreea Mitu 287 etc.

Clasamentul WTA la dublu

1 (3). Shuai Peng (China) 8.555 puncte

2 (4). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 8.435

3 (5). Elena Vesnina (Rusia) 7.620

4 (7). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.421

5 (6). Katarina Makarova (Slovenia) 7.420

6 (1). Roberta Vinci (Italia) 7.270

6 (6). Sara Errani (Italia) 7.270

8 (8). Nadia Petrova (Rusia) 5.955

9 (9). Sania Mirza (India) 5.525

10 (11). Kveta Peschke (Cehia) 5.350

……………………………………………………

43 (47). Monica Niculescu 2.000

65 (63). Raluca Olaru 1.328

84 (85). Irina Begu 999 etc.

sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *