Testele PCR pentru SARS-CoV-2, obligatorii pentru cursele aeriene Constanța-Istanbul

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu atenționează că, începând cu data de 28 decembrie 2020, persoanele care sosesc în Republica Turcia pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult  72 de ore înainte de intrarea în Republica Turcia.

Persoanelor care nu prezintă testul negativ tip PCR nu li se va permite îmbarcarea în aeronavele care au ca destinaţie Republica Turcia.

Pasagerii curselor aeriene care sosesc în Turcia şi au fost în ultimele zece zile în Marea Britanie sau Danemarca vor prezenta un test Covid 19 negativ, efectuat cu maxim 72 ore înaintea îmbarcării și vor fi supuși măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, la o adresă declarată sau vor fi redirecționați către centre special amenajate aparținând Direcțiilor de Sănătate Publică.
Precizarea vine în condițille în care, începând cu data de 28 martie 2021, se redeschid zborurile pe ruta Istanbul – Constanța – Istanbul.
Zborurile pe această rută se vor desfășura cu 2 frecvențe pe săptămână astfel:
Orar de zbor vineri
Plecare Istanbul – 08:30
Sosire Constanța – 09:35/ Plecare – 10:25
Sosire Istanbul – 11:35
Orar de zbor duminică
Plecare Istanbul – 20:30
Sosire Constanța – 21:35/ Plecare – 22:25
Sosire Istanbul – 23:35
Sursa: Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *