Thursday, 13 December 2018
Acasă > Social > Testul Babeș-Papanicolau, gratuit la Constanța. Cancerul de col uterin poate fi prevenit

Testul Babeș-Papanicolau, gratuit la Constanța. Cancerul de col uterin poate fi prevenit

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Constanța anunță că Ministerul Sănătății continuă și anul acesta pogramul care presupune efectuarea de teste Babeș-Papanicolau (test care poate depista leziuni precanceroase), în mod gratuit.

”Orice femeie care și-a început viața sexuală, și are între 25 și 65 de ani, se poate adresa medicului de familie, cu întrebarea dacă poate fi implicată în acest program.

Din păcate nu toți medicii de familie sunt înscriși în programul national dar, cu toate acestea, pot elibera un bilet de trimitere către Ambulatoriul de specialitate al Spitalului și, astfel, pacientele pot beneficia gratuit de testare.

În rețeaua Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța,  testul Papanicolau poate fi efectuat în cadrul cabinetelor de planning familial și ginecologie situate în cadrul Policlinicii 2 de către medicii Voiculescu Diana (0241 503414) și Radu Coloajoară (0732727177).

Femeile se pot adresa în mod direct (nu este necesar formularul FS1 din partea medicului de familie). Este important de știut faptul că în cadrul programului național, testarea se poate efectua o dată la 5 ani. Altfel spus, o pacientă care a efectuat testarea gratuit în anul 2018,  mai poate fi testată gratuit în anul 2023”, transmite Spitalul Județean Constanța.

Testul Papanicolau (frotiul citovaginal) face parte din examenul ginecologic de rutina. Testul Papanicolau este folosit cu scopul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului (colului uterin) si pentru screeningul cancerului de col uterin.

Un test Papanicolau anormal arată că celulele din cervix sunt modificate. Un rezultat anormal la acest test nu este neobișnuit, intrucat in mod normal celulele din cervix sufera in permanenta modificari. Cca 5-10% dintre femeile care fac anual un test Babes-Papanicolau pot avea un rezultat anormal, dar numai un mic procent din aceste rezultate anormale arata modificari care ar putea evolua spre cancer de col uterin.

6 comentarii la “Testul Babeș-Papanicolau, gratuit la Constanța. Cancerul de col uterin poate fi prevenit

  1. Am 62 ani nu am făcut niciodată acest test ma interesează dar locuiesc la Medgidia dacă da și ce trebuie sa fac. Mulțumesc anticipat!

  2. Daca nu am servici si nu platesc CAS beneficiez de trimitere de la MF ?????. Sau pot merge la spital doar cu actul de identitate. Intrb si doresc raspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.