Toaletarea pomilor continuă

Autoritățile constănțene au reluat în acest sezon activițășile de toaletare, tăiere și corecție a arborilor din Constanța, care reprezentau un motiv de îngrijorare pentru populație. Foarte mulți dintre aceștia prezentau un risc de prăbușire fiind uscați, punând în pericol atât populația, cât și clădirile și mașinile din proximitatea spațială.

Pomii plantați în urmă cu zeci de ani, care prezintă risc de prăbușire din cauza structurii uscate sau cei care au crescut incorect, creînd discomfort populației, au fost incluși în programul de toaletare, tăiere și corecție desfășurat de autorități. Locuitorii sunt cei care sesizează serviciul de Spații Verzi, iar inspectorii de teren hotârăsc ce se întâmplă cu arborii, în funcție de starea în care aceștia de află.

“Acolo, unde situația o permite și unde inspectorul de specialitate decide, se execută și lucrări de corecție. Practic se intervine în axul central pentru a menține starea de vegetație pentru acel arbore. Acolo unde corecția s-a executat se intervine numai printr-o toaletare ușoară, practic o igienizare”, ne-a declarat George Coman, șef șerviciu Spații Verzi.

Din cauza vântului puternic, pomii uscați pot cădea, punânând în pericol viețile oamenilor, dar și bunurile acestora. Odată cu programele de toaletare și tăiere sunt îndepărtate pericolele, punându-se accentul pe siguranța populației.

“Fiecare arbore, în creștere, ajunge prin masa vegetativă să se încline către o scară de bloc, către o parcare sau către un aliniament stradal. Astfel ajungi să îți dai seama că practic centrul de greutate s-a mutat și trebuie să intervenim pentru a-l menține în stare de vegetație”, a precizat George Coman, șef serviciu Spații Verzi.

În această perioadă se intervine în cartierele Tomis Nord, Coiciu, Kilometrul 4-5 și Poarta șase. Masa lemnoasă rezultată în urma tăierilor va fi dată familiilor nevoiașe, care depun cereri către primărie. Totodată, în zonele în care copacii sunt tăiați în totalitate sunt înlocuiți  cu alții , din specii nobile, precum platan, tei și mesteacăn.

Redactor: Ana-Maria Stancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *