TOPUL muzicienilor cu cele mai mari venituri în 2015

 Cântăreaţa pop americană Katy Perry ocupă prima poziţie în topul muzicienilor cu cele mai mari venituri în 2015, potrivit unui clasament întocmit anual de revista Forbes, informează bbc.com. 

După încheierea unui turneu mondial de amploare, intitulat “Prismatic World Tour”, ce a durat 17 luni, cântăreaţa americană Katy Perry a obţinut venituri de 135 de milioane de dolari, care au ajutat-o să facă un salt spectaculos în acest clasament anual şi să ajungă pe prima poziţie. În topul din 2014, Katy Perry ocupase locul al 23-lea.

 Grupul pop britanic One Direction se află pe locul al doilea, cu venituri de 130 de milioane de dolari, graţie recentului album “Four” şi a turneului mondial de promovare a acelui material discografic, “On the Road Again”.

Poziţia a treia a revenit cântăreţului american Garth Brooks, o legendă a muzicii country, care a obţinut venituri de 90 de milioane de dolari.

Topul 10 al muzicienilor cu cele mai mari încasări în ultimul an este completat de Taylor Swift (80 de milioane de dolari), The Eagles (73,5 milioane de dolari), Calvin Harris (66 de milioane de dolari), Justin Timberlake (63,5 milioane de dolari), P. Diddy (60 de milioane de dolari), Fleetwood Mac (59,5 milioane de dolari) şi Lady Gaga (59 de milioane de dolari).

Forbes a întocmit acest clasament pe baza informaţiilor furnizate de diverşi reprezentanţi ai industriei muzicale, unor interviuri cu manageri şi impresari, dar şi a unor date oferite chiar de către artişti. Topul vizează veniturile obţinute de muzicieni în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015.

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *