marți, septembrie 17, 2019
Acasă > Externe > Tragedie în Kîrgîzstan. Un avion s-a prăbușit peste mai multe case

Tragedie în Kîrgîzstan. Un avion s-a prăbușit peste mai multe case

avion prabusitUn avion al companiei Turkish Airlines s-a prăbușit, în această dimineață, într-un sat aflat în apropiere de capitala Kîrgîzstanului.

Autoritățile au anunțat că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața, însă bilanțul ar putea crește având în vedere că aeronava a căzut peste aproximativ 15 case.

Avionul de transport marfă încerca să aterizeze pe aeroportul Manas din capitala kîrgîză în condiţii de vreme nefavorabilă, respectiv ceață densă.

La bordul său se aflau 4 oameni.

Martorii au declarat că avionul s-a prăbușit peste casele din satul Datcha-Suu și a ucis familii întregi.

“Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost uciși cu toată familia și copiii lor, multe persoane dormeau”, a spus un localnic pentru AFP.

Potrivit administrației aeroportului Manas, avionul, un Boeing 747, urma să facă o escală în Kîrgîzstan în drumul său de la Hong Kong la Istanbul.

Aeroportul Manas a fost închis, iar zborurile au fost anulate, au anunţat autorităţile aeroportuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *