duminică, august 18, 2019
Acasă > Sport > Tragedie în sport: O campioană mondială la schi nautic a decedat la 21 de ani, după ce a fost rănită într-o cursă

Tragedie în sport: O campioană mondială la schi nautic a decedat la 21 de ani, după ce a fost rănită într-o cursă

Campioana mondială la schi nautic Sarah Teelow a decedat, luni, după ce a fost rănită într-o cursă de mare viteză desfăşurată în apropiere de Sydney, a anunţat federaţia australiană.

Tânăra de 21 de ani a căzut, duminică, la puţin timp după startul cursei Bridge to Bridge de pe râul Hawkesbury, competiţie în care sportivii sunt traşi pe o distanţă de 112 kilometri şi pot atinge viteze de 130 de kilometri pe oră.

Grav rănită la coloana vertebrală şi la cap, Sarah Teelow a fost transportată la spital, unde a decedat în cursul zilei de luni.

Cauzele accidentului nu erau cunoscute încă marţi. Condiţiile atmosferice au fost bune, iar apele calme în timpul cursei. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *