Tragedie la Corbu. Un bărbat a murit după ce a căzut într-un puț dezafectat

Un bărbat din localitatea constănțeană Corbu a murit, astăzi, după ce a căzut într-un puț adânc de 4 metri.

Trupul său neînsuflețit a fost adus la suprafață de pompieri.

Cadrele medicale sosite la fața locului nu au putut decât să constate decesul.

Victima avea 60 de ani și era agent de pază.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care a avut loc incidentul.

Cazul este anchetat și de Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanta.

Inspectorii ITM au precizat ca la efectuarea schimbului, agentul de pază a fost găsit decedat.

Cel mai probabil, bărbatul a alunecat și a căzut în puțul dezafectat.

”În dimineața zilei de 20.03.2018 ora 07:30, la efectuarea schimbului, agentul de pază a fost găsit decedat. Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.

În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare”, precizează ITM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *