miercuri, octombrie 23, 2019
Acasă > Eveniment > Tragedie pe A3: doi militari de la Kogălniceanu și-au pierdut viața

Tragedie pe A3: doi militari de la Kogălniceanu și-au pierdut viața

Sfârșit cumplit pentru doi militari de la baza Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. Cei doi se aflau seara trecută într-un autoturism care rula pe A3, în apropierea municipiului București. Din păcate, șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un parapet de protecție și mașina a luat foc. Cei doi militari au murit crabonizați.

„La fața locului au sosit două autospeciale cu apă și spumăși un echiaj de prim ajutor. Am constatat că ardea cu flacară deschisă un autoturism marca Opel. Înăuntru am găsit surprinsă o persoană de sex masculin care era decedată, iar pe partea dreaptă a carosabilului, în afara autoturismului, se afla încă o persoană de sex masculin, și aceea decedată”, a declarat un reprezentant al pompierilor.

Politiștii spun că șoferul mergea cu viteză mare și nu a mai putut stăpâni mașina. Resturi din autoturism au fost împrăștiate pe o rază de zeci de metri.

Unul dintre cei doi militari ar fi împlinit, peste  șase zile, 24 de ani. Ambii au absolvit școala militară de subofițeri Traian Vuia și lucrau la baza de la Mihail Kogălniceanu.

Sursă foto: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *