miercuri, 26 februarie 2020
Acasă > Ultima ora > Traian Băsescu, la testul pentru reconfirmarea brevetului de comandant: E mai uşor să conduci o navă decât o ţară

Traian Băsescu, la testul pentru reconfirmarea brevetului de comandant: E mai uşor să conduci o navă decât o ţară

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Centrul de simulare al CERONAV din Constanţa, unde va susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, el spunând că are emoţii, dar că este mai uşor să conduci o ţară decât o navă.

Preşedintele a ajuns la sediul Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) în jurul orei 8.45, fiind îmbrăcat în costum de comandant de navă

“Este un examen, doar nu era să vin îmbrăcat în blugi”, a explicat preşedintele.

 Întrebat de jurnalişti dacă are emoţii, el a confirmat, spunând că este pentru prima dată când trebuie să dea examenul pentru reconfirmarea brevetului.

“Nu există examen la care să nu ai emoţii. Şi am şi o problemă. Este prima dată de când m-am dat jos de pe navă când am întreruptă valabilitatea brevetului de comandant. Anul trecut mi-a expirat dreptul de a mă urca pe o navă în funcţia de comandant, pentru că am fost ocupat cu suspendarea”, a spus şeful statului râzând.

Întrebat cum crede că va fi testarea la simulatorul de navigaţie, el a spus că se aşteaptă la situaţii de navigaţie care îi sunt familiare.

“Vor fi foarte apropiate de realitate pentru că se bazează pe hărţi reale”, a mai afirmat Băsescu.

Răspunzând unei alte întrebări, şeful statului a spus că este mai uşor să conduci o navă decât o ţară: “Ţara este mai greu de condus decât o navă. La bordul navei comandantul nu prea are opoziţie”.

La intrarea în sediul centrului de simulare al Ceronav, Băsescu le-a spus reprezentanţilor instituţiei care l-au întâmpinat că îi pare rău că a trebuit ca aceştia să vină la serviciu într-o zi liberă, dar testarea fusese programată înainte ca această zi să fie declarată liberă de către guvern.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, joi, că a învăţat până la ora 6.00 dimineaţa pentru acest test şi că ar fi ruşinos să îl pice. El mai spunea că a început cursurile pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă pentru că este vorba despre sentimentul său de siguranţă: “Fac parte din sentimentul meu de siguranţă. Ştiu că am o meserie foarte bună. E o invitaţie şi către alţi politicieni ca înainte să facă politică să fie foarte buni în meseria lor”.

Directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, preciza, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX că testul pe care preşedintele îl susţine vineri constă într-o simulare pe calculator: “Programul simulează diferite condiţii de navigaţie, spre exemplu intrarea într-un port sau trecerea printr-o strâmtoare, manevre care trebuie efectuate sub comanda cursantului. O comisie va analiza întreaga simulare, iar rezultatul se va regăsi în notarea finală”.

Potrivit lui Cupşa, cursul pe care îl urmează Traian Băsescu pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă are o durată totală de 40 de ore, iar din acesta face parte şi instruirea şi testarea pe un simulator de navigaţie pe care preşedintele va conduce o navă, în calitate de comandant, în condiţii determinate de programul de calculator.

Preşedintele Traian Băsescu a început, luni, cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă ale Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), pregătirea, care se va încheia săptămâna viitoare, făcându-se la vila de protocol de la Neptun.

Directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, afirma că preşedintele a solicitat program personal de urgenţă pentru reconfirmare şi a achitat 2.300 de lei, faţă de tariful obişnuit de 1.500 de lei, iar cursul va dura aproximativ două săptămâni, în loc de cinci zile cât este în mod normal.

Directorul CERONAV preciza că reconfirmarea brevetului de comandant nu-i va da dreptul preşedintelui să navigheze, în acest sens fiind necesară şi efectuarea cursurilor IMO.

Preşedintele Traian Băsescu a urmat cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant în august 2007, tot la CERONAV, iar acestea au expirat în august 2012.

În 1976, Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială.

Începutul activităţii profesionale a lui Traian Băsescu a avut loc tot în domeniul naval, acesta fiind ofiţer maritim gradele III, II şi I, pe nave de mare tonaj, la Navrom Constanţa. În perioada 1981-1987 a fost căpitan de cursă lungă şi comandant al navelor Argeş, Crişana şi Biruinţa, iar între 1987 şi 1989 a fost şef al Agenţiei NAVROM din Anvers.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *