Acasă > Externe > Tren deraiat în SUA. Cel puțin 14 răniți

Tren deraiat în SUA. Cel puțin 14 răniți

Cel puţin 14 persoane au fost rănite în statul american California, după ce un tren de pasageri a deraiat în cursul nopţii de luni spre marţi şi un vagon a căzut într-un râu din apropiere, informează agenţia de presă AP. Mai multe persoane au căzut în râul plin de curenţi, ceea ce a îngreunat misiunea echipelor de intervenţie, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Comitatul Alameda, J.D. Nelson. Departamentul de pompieri din comitatul Alameda a declarat că toţi cei care se aflau în vagonul pe jumătate scufundat în râu au fost evacuaţi. Dintre aceştia, patru sunt grav răniţi, iar alţi zece au răni minore. Trenul, aparţinând companiei Altamont Corridor Express, efectua o cursă zilnică de la San Jose (vest) la Stockton (est). În apropiere de Sunol, o zonă rurală din Alameda aflată la peste 70 de kilometri est de San Francisco, a deraiat de pe şine. La bordul trenului se aflau 214 pasageri, potrivit KCBS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *