Trupa Berlin – celebră pentru hitul “Take My Breath Away” – va lansa un nou album

Solista trupei Berlin – celebră pentru hitul “Take My Breath Away” (1986), Terri Nunn, a anunţat recent lansarea unui nou single – “It’s The Way” – de pe noul album al formaţiei, care va apărea pe piaţa în luna septembrie.

Terri Nunn şi trupa Berlin au devenit celebri în toată lumea după lansarea în 1986 a hitului “Take My Breath Away”, care a fost prezent pe coloana sonoră a filmului “Top Gun”, cu Tom Cruise în rolul principal.

Melodia “Take My Breath Away” a ocupat primul loc în topul Billboard Hot 100 şi a câştigat Oscarul şi Globul de Aur.

Alte hituri ale trupei Berlin au fost “Sex (I’m A…)”, “The Metro”, “You Don’t Know”, “No More Words” şi “Masquerade”.

Terri Nunn a părăsit trupa Berlin în anii ’80, ea preferând o carieră în cinematografie şi TV. În 1996, artista a dobândit drepturile asupra numelui “Berlin” şi a format o nouă trupă cu acest nume, care s-a axat pe muzica electronică.

Se pare că, în toţi aceşti ani, Terri a rămas fidelă look-ului pe care l-a avut în videoclipul celebrei piese, vopsindu-şi părul în două nuanţe – blond şi negru.

Artista a anunţat recent că trupa va lansa al şaptelea album – “Animal” – în luna septembrie, primul single fiind deja disponibil pentru fani, scrie www.artistdirect.com.

Terri Nunn, acum în vârstă de 52 de ani, este căsătorită cu avocatul Paul Spear, cu care are trei copii: doi băieţi şi o fată.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *