Acasă > Monden > Turneul de la Wimbledon, atacat de furnicile zburătoare

Turneul de la Wimbledon, atacat de furnicile zburătoare

Cel mai conservator turneu de tenis din lume, turneul de la Wimbledon se confruntă anul acesta cu o problemă căreia organizatorii nu știu cum să-i facă față.

Este vorba despre furnicile zburătoare, care au invadat All England Club și au provocat neplăceri jucătorilor, oficialilor și spectatorilor.

Reuters notează că temperatura și umiditatea ridicată au dus la apariția de roiuri de furnici zburătoare, care îi incomodează pe cei prezenți la Wimbledon,  iar organizatorii nu găsesc metode eficiente împotriva gâzelor.

”A fost ciudat. Erau roiuri, roiuri. Mi-au intrat în nas și în urechi”, a declarat francezul Jo-Wilfried Tsonga după meciul pe care l-a câștigat în fața italianului Simone Bolelli.

De asemenea, la meciul dintre Johanna Konta si Donna Vekic, arbitrul francez de scaun a fost nevoit să-și pălmuiască fața pentru a scăpa de furnici.

”Aproape am vrut să mă opresc pentru că mă loveau în față când încercam să lovesc mingea. Erau peste tot. Am pierdut un set după ce au venit furnicile. L-aș fi câștigat, probabil dacă nu m-ar fi deranjat atât de mult”, a spus și americanul Sam Querrey.

Reuters mai relatează că furnicile se târâie pe gazon, cauzând pete negre pe iarba de la Wimbledon.

Fenomenul este declanșat de regina furnicilor care își părăsește vechiul cuib în căutarea unui partener și pentru înființarea unei noi colonii .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *