miercuri, 23 septembrie 2020
Acasă > Diverse > Tusac le-a dat temelie: Cioclii din Mangalia, la un pas de faliment

Tusac le-a dat temelie: Cioclii din Mangalia, la un pas de faliment

Afacerile cioclilor din sudul litoralului au început să scârţie. După ce edilul din Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a interzis cortegiile funerare, a venit şi rândul magazinelor de pompe funebre să intre în atenţia autorităţii locale. Reclamele la produsele de înmormântare dăunează confortului turiştilor şi generează o stare de tristeţe şi nefericire, iar prezenţa cortegiilor funerare pe străzile din sudul litoralului pune în pericol viaţa oamenilor, din cauza deplasării greoaie şi a creşterii numărului de automobile în timpul sezonului estival, a fost de părere Tusac, aşa că a iniţiat o hotărâre de consiliu, votată de altfel de consilieri, care obligă cioclii să-şi mute afacerile în apropierea cimitirelor. Astfel, afaceriştii care desfăşurau activităţi de prestări servicii funerare în alte zone ale Mangaliei decât cimitirul s-au văzut obligaţi să stopeze activitatea din centru.

Reamintim că în urma hotărârii din 28 aprilie 2011 a fost interzisă şi publicitatea (panouri, bannere) pentru cei care desfăşoară activitaţi de prestări servicii funerare în orice altă zonă din oraş decât zona cimitirului, nerespectarea acestor prevederi ducând la sancţionarea agenţilor economici vizaţi cu amenzi între 1500 şi 2500 lei. La câteva luni de la hotarârea votată de consilieri, unii dintre reprezentanţii caselor funerare din Mangalia se plâng că nu au primit o altă locaţie pentru a-şi muta coşciugele şi că, respectând legea locală, au ajuns falimentari. Mai mult decât atât, susţin că în Mangalia nu toţi agenţii economici de prestări servicii funerare au respectat hotărârea, ba din contră, îşi continuă activitatea nestingheriţi, chiar în faţa primăriei fară să fie traşi la răspundere. Noi am respectat hotărârea Primăriei din aprilie 2011 privind activitatea noastră. Firma noastră a acoperit reclama în proporţie de 99 %, dar de când a fost emisă această hotărâre nouă ne-a scăzut vânzarea aproape în totalitate, suntem deja falimentari. Spun asta pentru că noi ne atrăgeam clienţii, civilizat, prin reclamă. Nu procedam cum fac alţii care vânează pe la blocuri unde sunt bolnavi pe moarte şi sar pe familii în momentul decesului să-şi asigure clientela. Noi am vrut să facem servicii funerare cu bun simţ, pentru că oricum sunt momente grele pentru oameni când e vorba de înmormântări. Am respectat legea şi morala şi suntem totuşi pe punctul de a ne închide afacerea. Alţii au afacerile inclusiv în centru , dar nu şi-au dat jos reclama, chiar dacă hotărârea dată ne viza pe toţi. Cât despre un alt spaţiu să ne mutăm activitatea, nu poate fi vorba, nu ne-au dat încă nimic, a declarat, pentru Repica, Neagu Dumitru, coproprietarul Casei Funerare de la intrarea în Mangalia.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *