vineri, noiembrie 22, 2019
Acasă > Politica > Un deputat fără avere a sponsorizat USL şi PSD cu 85.800 de lei în 2012

Un deputat fără avere a sponsorizat USL şi PSD cu 85.800 de lei în 2012

Deputatul PSD Ileana Cristina Dumitrache a donat USL anul trecut 75.000 de lei în timpul campaniei electorale pentru parlamentare, precum şi 10.800 de lei pentru PSD, în condiţiile în care în declaraţia de avere precizează că nu are nicio proprietate, conturi, bunuri sau datorii.

Dumitrache a donat anul trecut USL suma de 75.000 de lei pe 16 noiembrie 2012, în timpul campaniei electorale, conform evidenţelor publicate de partide în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea, atât în declaraţia de avere depusă în calitate de candidat pentru un mandat de deputat de Constanţa pe 15 octombrie 2012, cât şi în cea depusă în calitate de parlamentar nou ales în 18 decembrie 2012, Dumitrache nu a menţionat să aibă conturi peste 5.000 de euro, datorii sau bunuri în proprietate.
Singura menţiune făcută în ambele declaraţii de avere este aceea că în anul fiscal încheiat, respectiv 2011, a obţinut în calitate de deputat, ales în legislatura 2008-2012, suma de 52.044 de lei, iar în secţiunea destinată soţului menţionează venituri de 9.978 de lei de la SC 2×1 Holding Cape Midia Shipzard SA.
De asemenea, deputatul PSD menţionează în declaraţiile de interese, depuse la aceleaşi date cu declaraţiile de avere, că deţine 20 de acţiuni la SC Dacia Tour SA Constanţa, în valoare de 250 de lei.
Totodată, Dumitrache a înregistrat o cotizaţie la PSD de 10.800 de lei, în 15 mai 2012, conform datelor publicate în Monitorul Oficial.

Donaţie ,, pe deplin justificată”

Potrivit Legii ANI, candidaţii, dar şi parlamentarii, trebuie să menţioneze în declaraţiile de avere dacă deţin conturi sau alte forme de economisire în condiţia în care valoarea cumulată a acestora depăşeşte 5.000 de euro. Acelaşi prag este aplicat inclusiv datoriilor înregistrate de declarant.
În aceleaşi timp, Legea ANI menţionează că în cazul în care inspectorii de integritate constată la un demnitar o diferenţă semnificativă între averea dobândită şi veniturile realizate, peste pragul de 10.000 de euro, poate cere confiscarea acesteia şi totodată constatarea stării de incompatibilitate, ceea ce duce la pierderea mandatului.
Contactată de MEDIAFAX, Ileana Dumitrache a susţinut că donaţia de 75.000 lei către USL ,,este pe deplin justificată”, deoarece a realizat până la acea dată venituri de peste 55.000 lei ,,la care se adaugă economii din anii precedenţi de cca 20.000 lei”. Ea a menţionat că suma a fost donată din ,,contul bancar personal”.

În iulie, se căsătoreşte cu ,,un important om de afaceri”

Ulterior, deputatul PSD a fost întrebat dacă veniturile de anul trecut au fost realizate în calitate de deputat şi dacă a mai beneficiat de alte surse de finanţare atât ea cât şi soţul său. ,,Vă confirm că veniturile mele provin de la Camera Deputaţilor şi din alte surse (venituri în afara funcţiei de bază), iar despre soţul meu vom putea discuta după data de 7 iulie, când mă voi căsători după o lungă logodnă. Întrucât observ insistenţa dvs. în legătură cu aspectele materiale ale existenţei mele vă precizez că logodnicul şi viitorul meu soţ este un important om de afaceri şi mi-a asigurat şi îmi asigură tot sprijinul uman şi material cuvenit, la fel cum a procedat şi familia mea în trecut”, a susţinut Dumitrache.
În mandatul 2008-2012, deputatul PSD nu a declarat alte venituri realizate, pe perioada mandatului, în afara celor obţinute în calitate de deputat.
Întrebată de ce nu a menţionat în declaraţia de avere din 15 octombrie sumele economisite care s-au ridicat la 75.000 de lei şi au reprezentat donaţia către USL, Dumitrache a răspuns: ,,Se declară conturi şi depozite bancare (cont curent sau echivalente, inclusiv card, depozit bancar sau echivalente), fonduri de investiţii sau echivalente (inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare), forme echivalente de economisire şi investire, ceea ce nu este cazul meu”.

Explicaţii la obiect

Mai mult, deputatul PSD a menţionat că suma de 10.800 de lei depusă drept cotizaţie la PSD în 15 mai 2012 a provenit din aceleaşi surse indicate anterior, evitând să precizeze care au fost acestea.
Întrebată în legătură cu sprijinul financiar din partea logodnicului său, având în vedere că raporturile juridice faţă de acesta nu sunt de soţ/soţie, precum şi de ce nu a menţionat beneficiile obţinute în secţiunea din declaraţia de avere dedicată cadourilor sau avantajelor primite cu titlul gratuit de peste 500 de euro, deputatul PSD a răspuns: ,,Deoarece valoarea individuală a acestora nu a depăşit valoarea menţionată de Dvs”.
Totodată, în ceea ce priveşte sursa financiară a cheltuielilor sale curente din 2012, având în vedere că donaţiile realizate depăşesc nivelul veniturilor obţinute conform propriilor precizari, Dumitrache a menţionat: ,,Ca surse am avut economiile anterioare şi, evident, părinţii mei. Nu înţeleg de ce susţineţi că acele cheltuieli depăşesc nivelul veniturilor mele deoarece nici nu am depus declaraţia de avere pentru anul fiscal 2012, termenul fiind până la 15 iunie”.
Deputatul PSD a refuzat să facă public numele viitorului său soţ, pentru care a menţionat venituri în declaraţiile de avere, în condiţiile în care potrivit Ghidului pentru completarea declaraţiilor de avere precizarea numelui celui care a realizat venituri este obligatorie.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *