Thursday, 24 January 2019
Acasă > Administratie > Un nou drum spre mare

Un nou drum spre mare

De anul viitor debutează la Năvodari unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură. Drumul care va face legătura direct cu Autostrada Soarelui, pe ruta Năvodari – Lumina – Ovidiu – Constanța își propune să aducă in oraș cît mai mulți turiști. Licitația a fost deja atribuită, iar utilajele sunt pregătite să înceapă lucrările, după perioada sărbătorilor de iarnă.

Drumul 226 se va transforma într-una dintre cele mai moderne șosele din județul nostru și va realiza legătura dintre Autostrada Soarelui și stațiunile din nordul litoralului.

„Este un proiect care s-a născut dintr-o necesitate de a deschide litoralul Mării Negre. Acest drum se va reabilita, nu în speranța că turiștii care vor veni la mare să tranziteze orașul Năvodari spre stațiunea Mamaia, ci să vină la Năvodari. Face parte din proiectul nostru de a demonstra că litoralul năvodărean este cu mult mai frumos decât cel din Mamaia”, ne-a declarat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari.

10,2 kilometri, pe patru benzi, 7 sensuri giratorii la principalele intersecție, piste pentru biclicliști, dar și elemente de arhitectură pe porțiunea care tranzitează orașul Năvodari. Așa arată proiectul cu fonduri europene.

„Proiectul are o valoare de 50 milioane lei. El a fost aprobat, a fost semnat contractul de finanțare, s-a desfășurat licitația pentru atribuirea contractului de execuție de lucrări”, a precizat Adrian Constantin, Șef Achiziții Primăria Năvodari.

Pentru ca planurile de pe hîrtie să se materializeze în mod eficient și mai ales pentru a evita neplăcerile intampinate la modernizarea drumului care face legătură dintre Năvodari și stațiunea Mamaia, reprezentanții Primăriei vor preda amplasamentul drumului constructorilor care au cîștigat licitația. Lucrările la noul drum  au fost programate după perioada sărbătorilor de iarnă.

Redactor: Andreea Barbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.