joi, 13 august 2020
Acasă > Politica > Un nou scandal la PNȚCD!

Un nou scandal la PNȚCD!

Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau! Asta pare să fie deviza lui Adrian Țapliuc, cel care se recomandă președinte al filialei PNȚCD Constanța. Acesta susţine, din nou, că Tudorel Chesoi nu mai este membru PNȚCD. Mai mult decât atât, acestuia i se va retrage şi sprijinul politic, urmând astfel să piardă și calitatea de consilier local.

„ Datorită deselor încălcări ale statutului PNTCD, Tudorel Chesoi nu mai este membru PNȚCD din data de 27 mai 2013, prin urmare i se retrage sprijinul politic pentru  apierde și calitatea de consilier local pentru că dânsul nu mai este membru PNȚCD. Am avizul favorabil și din partea domnului președinte Gigi Chiru. ” a declarat preşedintele PNŢCD, Adrian Țapliuc.

Tudorel Chesoi ia foc doar când aude de numele Țapliuc. Chesoi susține că este singurul președinte al filialei PNȚCD Constanţa, reconfirmat la alegerile din 5 octombrie cu 176 de voturi pentru și un vot anulat. Politicianul spune că Țapliuc a răsărit de niciunde și nu a făcut nimic pentru partid.

„ Eu am fost reconfirmat în funcție la conferința din 5 octombrie, conferința județeană de alegeri de la PNȚCD Constanța în care s-a ales o nouă conducere. Eu am fost reconfirmat în funcție cu 176 de voturi pentru și un vot anulat. Cu o asemenea majoritate nu pot să stau de vorbă cu Țapliuc.  ” a spus președintele PNȚCD, Tudorel Chesoi.

Timpul va decide care dintre cei doi politicieni se va afla la cârma PNȚCD, filiala Constanța.

Autor: Camer Niță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *