Un nou supermarket „Laura şi Ionel”, deschis la Năvodari

  •  
  •  
  •  
  •  

Năvodărenii au de, astăzi, un nou loc de unde să-şi poată face piaţa în mod civilizat. Un nou supermarket „Laura şi Ionel” s-a deschis pentru toţi cei care apreciază calitatea şi bunul gust. Situat în str. Albinelor nr. 9, supermarketul „Laura şi Ionel” oferă locuitorilor oraşului Năvodari calitate la preţurile cele mai bune. Patronul supermarketului este omul de afaceri Marian Stoica, acesta fiind şi cel care a amenajat parcarea din imediata apropiere a locaţiei, jumătate fiind exclusiv realizată pentru năvodărenii care locuiesc aici. La inaugurare a fost prezent şi preotul Andrei, care a ţinut o slujbă de sfinţire a noului market şi le-a urat celor care administrează afacerea să aibă nenumărate reuşite. La rândul său, primarul oraşului Năvodari s-a arătat cu mult mai mulţumit de acest proiect, explicând tuturor celor prezenţi că orice investiţie este bine-venită în orice loc, dar mai ales în aceste condiţii dificile din punct de vedere economic. „Îmi exprim convingerea că prin această afacere locuitorii oraşului Năvodari, dar mai ales cei din zonă vor beneficia de produse de calitate la cele mai bune preţuri de pe piaţă. Ştiu că nu trecem printr-o perioadă bună din punct de vedere economic, dar trebuie să le demonstrăm oamenilor, tuturor celor care ne sunt alături că ne pasă de ei şi că le dorim tot ce e mai bun. Acest supermarket poate fi cea mai bună alegere a lor. Din punctul meu de vedere, ca şi primar al oraşului Năvodari, aceasta este o investiţie în adevăratul sens al cuvântului şi când spun asta mă refer mai ales la finalizarea lucrărilor la parcarea din zonă, lucrări finanţate de omul de afaceri, ceea ce înseamnă mult pentru noi”, a declarat primarul Nicolae Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *