Un pădurar din Tulcea are propriul muzeu

  •  
  •  
  •  
  •  

Ion Trofin are 66 de ani și este de meserie pădurar. Acesta se poate mândri cu o sumedie de amintiri frumoase și asta pentru că datorită job-ului său, a străbătut lumea în lung și-n lat. De-a lungul timpului, bărbatul a strâns diferite obiecte de tradiție. În curtea școlii din Topolog, se află un muzeu cu aceste minunății istorice, descoperite prin diferite locuri.

„Unele erau din cauciuc, iar altele, de piele de vită, pe care mocanii le purtau în zi de sărbătoare“, povesteşte nea Trofin despre o pereche de „opincuțe”.

Alături, se află un şistar, o ladă de zestre foarte veche, un război de ţesut, o roată de tors, o maşină de calculat. Comoara pădurarului mai conţine certificate de naştere şi de căsătorie din anii 1920. Acasă a mai păstrat o colecţie impresionantă de monede vechi și de trofee de vânătoare. Pe fiecare trofeu, el a desenat diferite animale sau flori. O parte din exponate au fost prezente la expoziţii ale Muzeului de Istorie din Tulcea.

Redactor: Denisa Stoenescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *