Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă, resincronizată la Sistemul Energetic Naţional

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost resincronizată, miercuri, la Sistemul Energetic Naţional, după finalizarea lucrărilor de reparaţie a sistemului de filtrare.

Unitatea 1 a fost oprită în mod controlat în după-amiaza zilei de 26 august 2022, în vederea realizării unor lucrări de reparaţie a sistemului de filtrare din bazinul de aspiraţie, partea clasică a centralei.

Lucrările de reparaţie se puteau realiza doar cu Unitatea 1 în stare oprită, transmite  Nuclearelectrica.

Oprirea controlată şi realizarea lucrărilor de reparaţie s-au realizat în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în astfel de situaţii şi nu au avut niciun impact asupra personalului, securităţii nucleare, mediului înconjurător şi populaţiei.

Sursa: Nuclearelectrica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *