Universitatea „Ovidius” din Constanța va avea un nou cămin studențesc

  •  
  •  
  •  
  •  
Sursa: CNI

Compania Națională de Investiții anunță că joi, 28 mai, în prezenţa ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ștefan, s-a semnat contractul de finanțare pentru construirea căminului studențesc de la Universitatea Constanța.

Căminul va avea o dispunere funcțională în regim de DS + P + 4E + 5 retras și va asigura în total 167 de locuri de cazare.

Camerele sunt prevăzute a avea capacitatea de două locuri (cu excepția celor destinate persoanelor cu dizabilități) și vor fi dotate cu grup sanitar propriu. Noua clădire va respecta cerințele și normativele în vigoare, fiecare cameră fiind echipată cu mobilier specific (pat, birou, dulap, frigider și etajere). Totodată, clădirea va fi prevăzută cu spălătorie, uscătorie, călcătorie, cabinet medical, bibliotecă.

Fiecare etaj va fi prevăzut și cu sală de mese cu chicinetă și sală de lectură.

Valoarea totală a contractului este de 16.691.203, 62 lei (cu TVA, taxe și cote), iar finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Durata contractului este de 18 luni, dintre care 2 luni de proiectare și 16 luni de execuție.

Obiectivul va fi realizat prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naționala de Investiții (instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *