Acasă > Eveniment > Urmărire spectaculoasă în Mamaia. Jandarmii au prins un hoț de telefoane

Urmărire spectaculoasă în Mamaia. Jandarmii au prins un hoț de telefoane

Un bărbat a fost prins de jandarmi după o urmărire spectaculosă în stațiunea Mamaia. Cel în cauză furase un telefon mobil.

Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța precizează că sâmbătă, 12 august, ora 16.30, un echipaj de jandarmerie care se afla în staţiunea Mamaia, în zona Butoaie, a observat două persoane, tată şi fiu care alergau după o persoană şi strigau hoţul.

Jandarmii au somat persoana în cauză, însă aceasta nu s-a oprit, a continuat să fugă, a intrat prin mulţime şi printre hoteluri, dorind să-şi piardă urma.

Totuși, după aproximativ 700 de metri suspectul a fost prins.

”La o tarabă din zona Butoaie, persoanele păgubite, tată şi fiu au au vrut să cumpere mai multe bunuri. Băiatul s-a uitat la mai multe obiecte de artizanat, moment în care a lăsat din mână, pe masă, telefonul Samsung de ultimă generaţie. Au trecut la următoarea tarabă şi după aproximativ cinci minute, tânărul şi-a dat seama că a uitat telefonul la prima masă. S-au întors, au întrebat vânzătorul şi persoanele din zonă dacă au văzut mobilul. Aceştia au răspuns că nu au văzut nimic. Au plecat de la tarabă şi s-au oprit la aproximativ zece metri pentru a vedea dacă cineva din grupul de la respectiva masă scoate telefonul. După aproximativ trei minute, o persoană a scos dintr-un prosop telefonul, pentru a-l inspecta cu atenţie. Tatăl şi fiul au început să strige hoţul şi să alerge după acesta. Au fost auziţi de echipajul de jandarmerie care a trecut la urmărirea celui care a sustras telefonul”, se arată într-un comunicat al Grupării de Jandarmi ”Tomis” Constanța.

Păgubiţii şi-au recuperat telefonul mobil, iar cel în cauză a fost predat Poliție Mamaia unde este cercetat pentru furt.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *