marți, noiembrie 12, 2019
Acasă > Monden > Ursul de argint, pentru Aferim

Ursul de argint, pentru Aferim

Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, pentru lungmetrajul “Aferim!”, la cea de-a 65-a ediție a galei Festivalului de Film de la Berlin (5 – 15 februarie), care are a avut loc aseară.

Regizorul Radu Jude a urcat pe scena de la Berlinale Palast și a declarat că, dacă știa că va câștiga un asemenea premiu important, “ar fi fost mai serios când a filmat” lungmetrajul “Aferim!”. De asemenea, regizorul român le-a mulțumit celor din echipa filmului, menționând că, de fapt, premiul le aparține lor. Totodată, Radu Jude a spus că speră ca obținerea acestui premiu să reprezinte un mesaj pentru instituțiile din România, acela că este important să sprijine cinematografia mai mult.

“Aferim!” a fost singurul film românesc selectat în competiția oficială a Berlinalei 2015.

Din distribuția peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu și Dan Nicolaescu.

“Aferim!”, în regia lui Radu Jude, este un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu), caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul îi aparține lui Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanța Vintilă-Ghițulescu, iar producător este Ada Solomon.

“Aferim!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films și cu participarea HBO România. Filmul a fost finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.

Cea mai recentă prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când “Poziția copilului”, produs de Ada Solomon și regizat de Călin Peter Netzer, a câștigat trofeul Ursul de Aur.

Lista filmelor câștigătoare la Festivalul de la Berlin:

Ursul de Aur pentru cel mai bun film – “Taxi”, de Jafar Panahi

Ursul de Argint – Marele Premiu al juriului – “El Club/ The Club”, de Pablo Larraín

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor – Radu Jude, pentru “Aferim!”, și Malgorzata Szumowska, pentru “Body”

Ursul de Argint pentru cea mai bună actriță – Charlotte Rampling, pentru rolul din “45 Years”, de Andrew Haigh

Ursul de Argint pentru cel mai bun actor – Tom Courtenay, pentru rolul din “45 Years”, de Andrew Haigh

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – Patricio Guzmán, pentru “El botón de nácar/ The Pearl Button”

Premiul “Alfred Bauer” pentru noi perspective în arta cinematografică – “Ixcanul/ Ixcanul Volcano”, de Jayro Bustamante

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj – “Hosanna”, de Na Young-kil

Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj – “Bad At dancing”, de Joanna Arnow

Premiul juriului secțiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award) – “Planet Σ”, de Momoko Seto

Premiul pentru cel mai bun film de debut din secțiunea Panorama – “600 Millas”, de Gabriel Ripstein

Ursul de Argint pentru realizări artistice și tehnice deosebite – Sturla Brandth Grøvlen pentru imaginea filmului “Victoria”, de Sebastian Schipper; Evgeniy Privin și Sergey Mikhalchuk pentru imaginea filmului”Pod electricheskimi oblakami/ Under Electric Clouds”, de Alexey German

Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2015 – “Dissonance”, de Till Nowak

Ursul de Aur pentru întreaga carieră – Wim Wenders

Premiul Berlinale Camera – regizorul Marcel Ophüls, istoricul de film Naum Kleiman, activiștii și fondatorii Slow Food Alice Waters și Carlo Petrini

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din competiție – “El botón de nácar”, de Patricio Guzmán

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secțiunea Panorama – “Ned Rifle”, de Hal Hartley

Premiul juriului ecumenic pentru cel mai bun film din secțiunea Forum – “Histoire de Judas”, de Rabah Ameur-Zaïmeche

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiție – “Taxi”, de Jafar Panahi

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama – “Paridan az Ertefa Kam/ A Minor Leap Down”, de Hamed Rajabi

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum – “Il gesto delle mani/ Hand Gestures”, de Francesco Clerici

Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Panorama – “Que Horas Ela Volta?”, de Anna Muylaert

Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum – “Zurich”, de Sacha Polak

Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiție – “Victoria”, de Sebastian Schipper

Premiul Label Europa Cinemas – “Mot Naturen”, de Ole Giæver și Marte Vold

Premiul Teddy pentru cel mai bun film – “Nasty Baby”, de Sebastián Silva

Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar – “El hombre nuevo/ The new man”, de Aldo Garay

Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj – “San Cristóbal”, de Omar Zúñiga Hidalgo

Premiul juriului Teddy (secțiune care militează pentru drepturile minorităților sexuale) – “Stories of our lives”, de Jim Chuchu

Premiul Special Teddy – Udo Kier

Premiul Made in Germany – Perspektive Fellowship – Oskar Sulowski, pentru “Rosebuds”

Premiul Dialogue en Perspective – “Ein idealer Ort/ A Perfect Place”, de Anatol Schuster; mențiune specială – “Im Sommer wohnt er unten/ Summers Downstairs”, de Tom Sommerlatte

Premiul Caligari – “Balikbayan #1 Memories of Overdevelopment Redux III”, de Kidlat Tahimik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *